Ploaia nu se oprea,iar ea nici sa se miste din balconul inconjurat de sticla.Putea sa vada picaturile de ploaie ce se scurgeau si se adunau,neramanand singure.Isi cauta un singur loc unde putea sa isi linisteasca privirea si sa gandeasca liber,fara alte circumstante din jurul ei.In sufletul ei se aduna frica,nelinistea dar si speranta de mai mult si mai bine.Se ura ca nu poate sa faca o miscare fara atatea ganduri...
Noptiile nu mai contau pentru ea erau doar o patura ce se asternea dupa o zi luminoasa,incarcata si atasate de un fum dens.Luna nici ca se ivea dupa nori,iar iubitele ei stele parca si ele obosise sa se afiseze intr-o lume grea.Totusi ea inca cauta,o dunga de lumina,astepta rasaritul soarelui in speranta a ceva mai bun.Incerca sa uite si ii si reusise la un moment dat.... dar afurisitii de licurici nu vreau sa piara,iar ea simtea ca nu o mai poate ajuta nimeni.
"Imi pare tare rau " dar nu se mai poate face nimic,cosmarurile nu vor sa dispara oricat de mult ar incerca sa le dea de capat si sa le inteleaga sensul sau motivul aparitilor,stia totusi ca frica de acelasi lucru intamplat din nou sa ii reapara nu ii va da pace si o va chinui pana va scapa cumva...
"Mi-e dor de tine " nu mai valoreaza nimic....Acel cuvant mare care o facea sa tremure "Te iubesc " nu isi mai are efectul,nu se mai simte in siguranta iar asta nici cum nu i-o va putea reda acel "cineva ".
Cuvinte fara rost nu-si mai au locul,doar actiuniile negandite de doua ori si cautarea a unei fericiri interioare pe care numai ea va sti cand se va reface,iar poate ochii care isi vor gasi linistea.
